Un obiect misterios și potențial periculos a fost adus de valuri pe o plajă din vestul Australiei. Localnicii l-au descoperit în weekend și au anunțat poliția, care i-a avertizat pe curioși să stea departe de el.
Obiectul de formă cilindrică pare avariat. Mai multe agenții australiene încearcă să stabilească ce este și de unde provine. Inclusiv armata este implicată. Autoritățile sunt convinse că nu provine de la o aeronavă comercială.
Partea de jos a cilindrului este acoperită de crustacee, ceea ce sugerează că a plutit ceva timp în ocean înainte să ajungă la țărm. O teorie lansată de experții citați de presa australiană este că ar fi o parte dintr-o rachetă spațială. Uriașul obiect metalic a fost găsit pe plaja Green Head, la aproximativ 250 km de Perth. Este considerat ca fiind periculos, iar poliția le-a cerut oamenilor să păstreze distanța de siguranță.
„Vrem să asigurăm comunitatea că suntem implicați activ într-un efort de colaborare cu diferite agenții de stat și federale pentru a determina originea și natura obiectului”, a transmis poliția într-un comunicat. Locuitorii care au văzut obiectul spun că acesta ar avea o lățime de aproximativ 2,5 m și o lungime de 3 m.
Expertul în aviație Geoffrey Thomas a spus că obiectul ar putea proveni de la un rezervor de combustibil de la o rachetă care a căzut în Oceanul Indian în ultimele 12 luni. Agenția spațială australiană a spus, de asemenea, că este posibil ca obiectul uriaș să fi căzut dintr-un „vehicul spațial străin” și că va lua legătura cu alte agenții internaționale.
Deși au existat unele speculații că ar proveni de la MH370, avionul care a dispărut fără urmă în largul coastei de vest a Australiei în 2014, cu 239 de pasageri la bord, Thomas a spus că nu există „nicio șansă”. „Nu face parte dintr-un Boeing 777 și adevărul este că MH370 a dispărut de nouă ani și jumătate, așa că orice fragment ar prezenta un grad de uzură mult mai mare”, a spus el.
0 Comentarii