TOP Botoșani continua interviurile cu cei mai importanti botosaneni din diferite domenii de activitate. Dupa interviul de succes realizat cu Nicoleta Grigoriu, singurul arbitru botosanean de sex feminin din Lotul National, ce a fost preluat de cele mai importante publicatii sportive din Romania, astazi va prezentam un TOP INTERVIU cu cel mai bine pozitionat arbitru central din Botosani, inginer diplomat de profesie, in prezent doctorand în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare a Universității “Gheorghe Asachi” din Iași.

Este vorba despre Andrei Baciu, cel care la 17 ani a ajuns cunoscut in toata tara din cauza unui eveniment mai putin placut, fiind agresat de mai multi jucatori ai echipei de Liga a V-a, Gloria Frumusica, atunci cand acesta era arbitru asistent si a anulat un gol al gazdelor, la scorul de 0-4 pentru Dante Botosani.

Au trecut 12 ani de la acel eveniment nefericit, iar Andrei Baciu nu a renuntat la visul de a arbitra in Superliga Romaniei. In prezent e ”central” in Liga a II-a, fiind cel mai bine pozitionat cavaler al fluierului din judetul Botosani. Sunt doi botosaneni si in Superliga, asistentii Adrian Vornicu si Florian Visan, insa acestia figureaza pe site-ul CCA ca fiind din Iasi, respectiv Galati.

Cum a trecut Andrei peste ”episodul” Frumusica, cum au reactionat parintii, ce sfaturi da tinerilor care vor sa se apuce de arbtraj, cum a fost drumul spre Liga a II-a si cand il vom vedea in Superliga? La toate aceste intrebari ne-a raspuns in interviul de astazi, realizat de Ionuț Tăbultoc.

– Buna, Andrei. In primul rand vreau sa te felicit pentru parcursul tau frumos in cariera de arbitru, iar in al doilea rand iti multumesc ca ai acceptat acest interviu.

– Bună, mulțumesc pentru apreciere și pentru invitație.

– Spune-mi te rog cum te-ai gandit sa te faci arbitru? Cine te-a indrumat?

– Cred că spiritul dreptății, nevoia de a face ceva diferit, cel mai probabil. În perioada în care jucam fotbal la CSS Botoșani, aveam colegi de la grupe mai mari de vârstă care arbitrau în campionatele de juniori în care participa echipa mea. Eu i-am văzut pe acești colegi mai mari ca fiind într-o lume a adulților. Prin urmare mi-am dorit și eu să fiu ca ei, doar că aveam 12 ani și vârsta era mai mică decât cea minimă pentru arbitraj. A mai trecut ceva timp, iar la 16 ani mi-am luat inima în dinți și m-am dus la sediul AJF Botoșani pentru a mă înscrie la cursuri. În mod evident cel mai greu pas a fost cel de a mă ridica din scaunul meu confortabil și a merge spre arbitraj, după aceea lucrurile s-au desfășurat fluent, chiar dacă efortul a fost infinit mai mare.

– Ai debutat foarte repede in Liga a V-a. Cum a fost primul meci in campionatul judetean si ce sfaturi ai primit inainte de primul meci la seniori?

– Da, am avut un început de drum destul de abrupt. La primul joc la care am fost delegat ca asistent am avut parte de o neprezentare. La 7 zile distanță am avut o a doua delegare, la un derby local, în Liga V, FC Flămânzi – Gloria Frumușica, disputat la Frumușica. Jocul s-a disputat în martie, când vremea este destul de schimbătoare, iar terenul a fost acoperit cu un strat de zăpadă. Arbitrul acelui joc, Luca Valentin, a alunecat pe zăpada care s-a topit, iar eu am intrat la centru, prin minutul 60. După aproximativ 10 minute am acordat o lovitură de pedeapsă pentru echipa gazdă, jocul având loc pe terenul echipei considerată a fi oaspete, și un cartonaș galben. Imediat am fost înconjurat de 10 jucători, de oficiali, de cine mai era pe margine, unii să mă intimideze, alții să îi calmeze pe cei inflamați. Toate astea în timp ce eu nu înțelegeam ce se întâmplă, de ce e lumea atât de încordată și de ce crede cineva că ar putea schimba decizia unui arbitru prin proteste vehemente.

– Ce sfaturi ai da unui adolescent care ar vrea sa se faca arbitru, acum la 12 ani de cand te-ai apucat de arbitraj? De ce sa aleaga aceasta meserie?

– În primul rând aș sugera oricărui pasionat de fotbal, indiferent că e, sau a fost, jucător sau oficial, să treacă printr-un curs de arbitri. Parcurgerea Legilor Jocului într-o manieră structurată poate schimba mult perspectiva asupra jocului de fotbal și a ceea ce se presupune a fi Regulamentul. În cadrul cursurilor pe care le țin am avut interacțiuni cu multe persoane cu care m-am întâlnit anterior și pe teren, iar impresia lor despre nivelul propriu referitor la cunoașterea Regulamentului s-a modificat dramatic.

În al doilea rând, pentru adolescenți, indiferent că sunt jucători sau doar simpli pasionați de fotbal, le-aș spune că o astfel de activitate, care e în jurul fenomenului fotbalistic, le poate oferi pespective chiar mai interesante decât cea de a ajunge să joace în Liga IV sau Liga 3. În decursul celor 12 ani am întâlnit diverse tipologii de arbitri, dar cei care s-au remarcat au fost cei care au fost mânați de PASIUNEA PENTRU FOTBAL.

– Ai fost mereu un arbitru sigur pe tine inca de la inceput, insa startul carierei a fost oarecum umbrit de acel moment de la Frumusica, atunci cand ai fost agresat de trei jucatori ai echipei gazda. Te-ai gandit vreodata sa renunti dupa acel joc? Cum ai reusit sa treci peste acel episod si cum il privesti acum?

– În mod evident, un astfel de eveniment are asupra oricui, mai ales a unui adolescent de 17 ani, niște efecte. Personal am preferat să văd partea plină a paharului, oricât ar fi fost ea de subțire, să mă folosesc de impactul media pe care l-a avut acel incident, în sensul că toată lumea a înțeles că nu am o abordare negociabilă asupra Legilor Jocului, că sunt dispus la orice tip de sacrificiu pentru a apăra Legile. Mai mult decât atât, am folosit tot acest val de răutate pe post de combustibil pentru a-mi alimenta visurile și speranțele că voi reuși să promovez, să ajung la un nivel cât mai ridicat, unde astfel de gesturi nu își vor mai avea locul.

– Ce ti-au spus parintii dupa meci? Nu ti-au spus sa nu mai mergi la arbitraj?

– Nu s-a pus problema în niciun moment să renunț. Chiar dacă cei din familia mea mi-ar fi sugerat, chiar și subtil o astfel de idee, ea ar fi fost respinsă din start. Tatăl meu a fost martor la eveniment, doar că s-a aflat pe partea cealaltă a terenului, nu a putut să intervină în niciun fel. Pentru el probabil a fost cel mai dureros, să îți vezi copilul lovit de un grup de jucători, iar tu să fii legat, practic, de mâini și de picioare. Perspectiva aceasta nu cred că e prea plăcută pentru un părinte.

Analizând după tot acest timp, ca o completare la întrebarea anterioară, cred că a contat foarte mult faptul că deși au avut loc acele evenimente prin minutul 30, jocul a fost dus la bun sfârșit, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

– Revenind la partea frumoasa a carierei tale…esti cel mai bine pozitionat central din Botosani. Cred ca doar actualul presedinte al AJF Botosani, Bogdan Zanfirescu, a mai oficiat meciuri in Liga a II-a. Cum ai reusit sa ajungi pana aici si care sunt planurile pentru viitor?

– Am folosit o rețetă pe care mi-aș fi dorit să o știu încă din perioada în care jucam fotbal și pe care o recomand tuturor celor care sunt la început de drum: Muncă, muncă, muncă ! Consider că doar prin muncă poți avea o speranță că te vei apropia de visurile tale.

Planurile mele de viitor sunt aceleași pe care le-am avut dinainte de prima zi în care am pus fluierul în gură: Să ajung la cel mai înalt nivel și să fiu cea mai bună versiune a mea. Dacă după incidentul de la Frumușica declaram că îmi doresc să ajung la Liga 1 și să arbitrez meciuri interanționale, deși aveam aproape un tur arbitrat, acum nu pot să îmi propun mai puțin, din moment ce sunt cu câțiva pași mai aproape de realizarea obiectivelor.

Partea de muncă a fost doar o metodă prin care să îmi construiesc treptele pe care aveam să urc, în timp ce le urcam. Mi-aș fi dorit să am alți colegi care să fi fost pe acest drum înainte, care să îmi poată oferi sfaturi în legătură cu managementul anumitor situații, managementul stresului, abordarea în anumite situații limită. Din păcate eu a trebuit să învăț singur din greșelile pe care le-am făcut și să am grijă să nu le mai repet.

În mod evident, Bogdan Zanfirescu a ghidat începuturile tuturor colegilor din generația mea, motiv pentru care nu pot să îi fiu decât recunoscător. Cel mai probabil fără aportul și dedicarea lui, astăzi am fi avut un lot divizionar fără prea mulți reprezentanți.

– Cum a fost meciul de debut in Liga a II-a? Ai avut emotii?

– Debutul la Liga a II-a a fost unul surprinzător pentru mine, fiind la a doua etapă, în primul tur de când promovasem. Am fost conștient că trebuie să mă adaptez rigorilor ligii secunde, dar și să fac ceea ce știam mai bine din trecut, să aplic lecțiile pe care le-am învățat în urma greșelilor pe care le-am făcut.
Emoții cu siguranță există la fiecare meci, iar debutul la nivelul superior doar aruncă ceva paie pe foc. Emoția cred că reprezintă elementul cheie care nu trebuie să lipsească, în niciun meci. Emoția îmi dă plăcerea de a fi pe teren, iar cu cât jocul este mai încărcat cred că mă pot conecta mai bine cu atmosfera jocului.

– Cum decurge o zi din viata unui arbitru inaintea unui meci?

– Dat fiind faptul că jocurile din cadrul Ligii 2 se desfășoară la orele prânzului, programul nu este unul foarte complex: Micul dejun, apoi plecarea la teren, inspecția tehnică a terenului, ședința tehnică a jocului, încălzirea și meciul propriu-zis. Mai importante cred că sunt zilele dinainte de joc, ce prevăd analiza echipelor, organizarea pentru joc, deplasarea și mai ales partea de odihnă.

– Cum reuseste un arbitru sa se concentreze la ceea ce se intampla in meci, atunci cand este criticat dur de suporteri?

– Personal criticile suporterilor mă ambiționează mai tare și îmi dau un plus de energie încât să fiu mai concentrat la ce se întâmplă pe teren. Cum au spus-o și mulți alți colegi de ai mei, într-un joc cu atmosfera încinsă este mult mai ușor să fii concentrat decât la un joc liniștit sau la care există un grup izolat de suporteri care se manifestă neplăcut din minutul 1 până după fluierul de final.

– Cand te vom vedea in Superliga?

– Cel mai probabil atunci când Comisia Centrală va considera că pot face față unui meci de prima ligă. În momentul de față, ca și până acum, încerc să îmi clădesc următoarele trepte, să îmi îmbunătățesc toate aspectele jocului, astfel încât să ajung cea mai bună versiune a mea. Una care, sper eu să poată face față rigorilor Superligii.

– Cu ce te ocupi? Care este meseria ta de baza si cum o imparti cu arbitrajul?

– Meseria mea de bază este de inginer, sunt diplomat în domeniul Ingineria Sistemelor. Cele două lumi sunt cumva antiparalele. Ingineria îmi solicită mai mult partea abstractă, în timp ce arbitrajul este mult mai aproape de concret, de emoție. Consider că reușesc să le îmbin destul de bine și ce trebuie să iau ce e mai bun din fiecare, ele fiind cumva complementare.

– Ce-ti place sa faci in timpul liber?

– În ce mai rămâne ca timp liber, urmăresc motorsport și ciclism, asta dacă e să scoatem din ecuație jocurile de fotbal.

– Care este arbitrul tau preferat din Europa?

– Am evitat să am un arbitru preferat, din România sau Europa, încă de la începuturi, ceea ce sfătuiesc pe toți tinerii arbitri să facă. Având un astfel de model cred că poți fi doar o versiune mai slabă a lui, iar șansele să nu poți să îi atingi nivelul pot cântări destul de mult, din punct de vedere psihologic.
Prin urmare, am avut o pleiadă de arbitri de pe plan național cât și internațional de la care mi-am propus să îmi însușesc anumite calități, atât în ceea ce privește stilul sau maniera de a arbitra, cât și aspecte referitoare la gestică, deplasare în teren, poziționarea în cazul fazelor fixe. Cu siguranță câteva nume care mi-au marcat cariera au fost cele ale lui Pierluigi Collina, Howard Webb, Mark Clattenburg, Cüneyt Çakır,  Nicola Rizzoli, dar mai ales Ovidiu Hațegan și István Kovács.

Data nasterii: 11.03.1994
Studii: În prezent doctorand în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare a Universității “Gheorghe Asachi” din Iași
Cartea preferata: Seriile Harry Potter și Stăpânul Inelelor
Mancarea preferata: Spaghetti integrale cu sos basilico
Munte sau mare: Vacanță, în general
Hobby-uri: Ciclism , Motorsport
Citatele preferate:
“Atunci când știi că ai dat totul nu poți să îți reproșezi că nu ai dat mai mult” – Alberto Contador
“Nu am niciun talent anume, sunt doar extraordinar de curios” – Albert Einstein