TOP INTERVIU cu interpreta de muzica populară Loredana Călin! Despre persoanele care i-au ghidat cariera, dragoste și proiecte muzicale – FOTO, VIDEO

15 aprilie 2023 | Interviuri, Muzica

HRISTOS A ÎNVIAT! În prima zi a Sarbatorilor Pascale vă prezentăm un TOP INTERVIU cu una dintre cele mai apreciate interprete din noua generație a muzicii populare din județul Botoșani, LOREDANA CĂLIN.

Născută în satul Flămânzi, loc ce a marcat un eveniment istoric memorabil al ţării noastre, Răscoala de la 1907, Loredana a fost inspirată de mic copil de tradiţiile şi obiceiurile acestui loc minunat.

Bunicii i-au povestit câte puțin din viața satului de altădată și așa Loredana a reușit să se apropie mai mult de rădăcinile care țineau de cultura tradițională a locului, după care a avut alături mentori  care i-au dat cele mai bune sfaturi.

Care este povestea Loredanei Călin? Cine au fost persoanele care i-au ghidat cariera? Care sunt planurile pentru viitor? Despre acestea, despre muzica, despre dragoste și multe alte lucruri interesante veți afla din interviul de astăzi, realizat de Ionuț Tăbultoc.

Însă, înainte de a vă prezenta INTERVIUL, haideți să urmărim un prim videoclip al botoșănencei noastre:

– Ionuț Tăbultoc: În primul rand îți multumesc pentru ca ai acceptat acest interviu. Site-ul TopBotosani.ro încearcă să promoveze botoșănenii de TOP, iar tu ești unul dintre ei.

– Loredana Călin: Mulțumesc și eu pentru susținere și pentru prilejul de a mă cunoaște mai bine oamenii care alcătuiesc comunitatea Top Botoșani.

”Le voi fi mereu recunoscătoare pentru tot ce au făcut pentru mine”

– Aș vrea să vorbim pentru început despre copilaria ta. Știu că te-ai născut în Flămânzi, localitate cunoscută în întreaga țară pentru ”Răscoala din 1907”. Cum a fost copilăria ta în satul natal și cine ți-a descoperit talentul pentru muzica populară?

– M-am născut, am crescut și pot afirma că m-am format în Flămânzi. Am avut o copilărie normală, frumoasă, petrecută în preajma părinților, bunicilor și dascălilor. De la părinți am primit viață, dragoste, educație și cei 7 ani de acasă. De la bunici, respectul pentru tradiții, iar de la dascăli am învățat să scriu, să dansez și am luat educația din clasele primare și gimnaziale.

În clasa a VI-a mi-am lăsat glasul descoperit de învățătorul Toma Ciobanu și astfel, la serbarea de sfârșit de an, am susținut primul meu ”recital„ în fața profesorilor și părinților tuturor colegilor mei. A fost un succes, motiv pentru care în zilele următoare domnul învățător s-a hotărât să mă prezinte la cel mai apreciat și cunoscut folclorist din Botoșani și nu numai, la maestrul Ioan Cobâlă. Sigur că după acel moment mi s-a schimbat viața și deși eram doar un copil, simțeam în adâncul sufletului că mi-am găsit calea.

Așadar, astăzi chiar dacă nu mai sunt printre noi, nici omul care mi-a descoperit talentul, învățătorul Toma Ciobanu și nici omul care mi-a cultivat talentul, dirijorul și folcloristul Ioan Cobâlă, le voi fi mereu recunoscătoare pentru tot ce au făcut pentru mine și mă rog ca Dumnezeu să-i ierte și să-i așeze în Lumina Sa.

”Sfaturile maestrului au fost lege pentru mine”

Orchestra ”Rapsozii Botoșanilor”, alaturi de maestrul Ioan Cobâlă și Loredana Călin

– Povestește-mi despre prima întalnirea cu maestrul Ioan Cobâlă și dacă îți amintești ce sfaturi ți-a dat?

– 2007, anul minunat în care l-am cunoscut pe maestrul Ioan Cobâlă, cel care a fost mentorul meu pentru toți anii următori. Printre cele mai importante sfaturi pe care le-am primit de la maestru, sunt: ”cântă tu!”, adică să încerc să-mi așez un stil propriu pe cântece, și un alt sfat, la fel de important, să urmez studiile universitare la Academia de Muzică din Cluj și cursurile modulului de Muzică vocală tradițională cu Prof. Univ. Dr. Ioan Bocșa. Sfaturile maestrului au fost lege pentru mine.

– Bunicii tăi au facut mulți ani parte din Ansamblul ”Trei Generații” din Flămânzi. Povesteste-mi despre rolul lor în ascensiunea ta.

– Da, Flămânziul, este o vatră folclorică importantă pentru județul nostru prin Ansamblul de dansuri populare ”Trei Generații”, dar este și un loc reper din punct de vedere istoric, prin „Răscoala de la 1907”.

Bunicii mei din partea tatălui, Profira și Costache Călin, au fost dansatori ai ansamblului și consider un bun moment să vă arăt puțin din ansamblul de altădată, prin această fotografie (foto jos) în care se află chiar ei, purtând un costum specific generației de tineret. Sunt 50 de ani de la momentul în care s-a realizat acest cadru.

Profira și Costache Călin

Bunicul meu a plecat la Domnul prea devreme și nu l-am cunoscut. Pe bunica mea și povestirile sale despre tradițiile și dansurile din Flămânzi, le voi ține în sufletul meu toată viața.

Bunicul a fost stâlp de nădejde în familie și comunitate, fiind în acea vreme primar al satului Flămânzi. S-a stins la vârsta de 46 de ani, iar bunica mea a rămas să înfrunte singurătatea și vitregia acelei vremi, alături de copiii săi, printre care și tatăl meu. Bunica a fost o ființă puternică și foarte frumoasă, cu un suflet nobil. De la ea am moștenit foarte multe învățături bune, care mă ajută și astăzi.

”Am avut norocul să fiu ghidată de mari mentori în domeniul muzical”

Profesorul Ioan Bocșa și Loredana Călin

– Ai absolvit Liceul de Arta ”Stefan Luchian”, iar mai apoi ai urmat cursurile Academiei de Muzica ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Cum au decurs anii de studentie? In ce proiecte ai fost implicata?

– Da! Am avut norocul să fiu ghidată de mari mentori în domeniul muzical. Acesta este și motivul pentru care mă simt responsabilă de ceea ce construiesc în jurul repertoriului meu.

La Botoșani l-am avut pe maestrul Cobâlă. La Liceul de Arte, pe profesorul Viorel Mărâi care m-a pregătit pentru admiterea la Academia de Muzică din Cluj, iar acolo l-am întâlnit pe profesorul Ioan Bocșa, un nume ce îmi trezește cel mai frumos sentiment de împlinire și recunoștință! Alături de domnia sa și de Ansamblul de Muzică Vocală Tradițională ”Icoane” pe care îl coordona, m-am simțit întotdeauna o artistă.

Respectul din cadrul ansamblului era o stare firească, iar timpul petrecut acolo m-a crescut frumos și poate prea delicat pentru lumea în care aveam să mă reîntorc. Amintiri ce te hrănesc o viață, am trăit la Cluj!

Cosmin Tomoioagă, sufletul pereche al Loredanei Călin si omul care se află in spatele videoclipurilor sale

”Cosmin a descris muzica prin imagine, iar eu i-am dat mult de lucru”

– În timpul studenției l-ai întalnit pe Cosmin, actualul tău soț, care este maramureșean. Cum v-ați cunoscut?

– Cosmin, care este și el un artist al imaginii, m-a primit foarte frumos într-un spectacol pe care l-am susținut împreună cu Ansamblul ”Icoane”, ne-a însoțit în călătoria prin Maramureș și a pus ochii pe fete… adică pe mine! Și nu i-a mai luat! De atunci, doar la mine se uită 

Cosmin, în timpul filmărilor

– Soțul tau este cel care iți realizeaza videoclipurile! Cum vă intelegeti pe platoul de filmare? Este mai vocal decât acasă?

– Uneori ne înțelegem!Cosmin nu prea este vocal pentru că imaginea vorbește suficient pentru el. Important este rezultatul final care se vede în urma colaborării noastre profesionale. Oamenii spun mereu că le place rezultatul. Noi suntem de acord!

– Cum se impacă meseriile voastre, tu cântând într-un județ, el filmând în altul? Cum vă petreceși timpul liber?

– Meseriile noastre se împletesc frumos mai ales, în aceste timpuri în care imaginea reprezintă o podoabă importantă pentru conturarea unui proiect muzical. Derulând anii, observ cum am crescut unul prin altul. Cosmin a descris muzica prin imagine, iar eu i-am dat mult de lucru.

Din 2018, de când ne-am căsătorit, locuim în Botoșani, iar platourile de filmare ale lui Cosmin s-au mutat semnificativ în zona Moldovei, fie că vorbim despre evenimente private, videoclipuri, filme documentare sau de prezentare. Dar, prin prisma colaborării sale cu Televiziunea Română  și cu artiști din toate zonele țării, Cosmin filmează acolo unde este solicitat.

Timpul liber îl petrecem de obicei în natură. Mergem în Maramureș sau oriunde în țară, într-un loc frumos. Dacă avem mai mult timp, plecăm și mai departe.

”M-au chemat rădăcinile mai aproape de plaiul natal”

– In 2017 ai devenit solist vocal în cadrul Orchestrei ”Rapsozii Botosanilor”. Cum s-a intamplat asta?

– Natural! Eram pe punctul de a termina masterul și trebuia să decid între a rămâne în Cluj sau să devin solistă a orchestrei ”Rapsozii Botoșanilor”. Am ales ACASĂ! M-au chemat rădăcinile mai aproape de plaiul natal. Am luat o decizie bună, zic eu!

“Omul simte nevoia de a vedea mai des calitățile neamului” 

– Tot in 2017 ai lansat impreuna cu Iustina Irimia, Simona Mazare si Lorena Dupu melodia ”Hai la Botoșani”, videoclip filmat chiar de soțul tau, Cosmin, si care a ajuns in prezent la peste 7 miloane de vizualizari. Povestește-mi cum a decurs acest proiect și daca te asteptai la un asemenea succes?

– “Hai la Botoșani” – un proiect ca o binecuvântare pentru fiecare dintre noi, cât și pentru toți cei care au rezonat cu mesajul proiectului. Ne-a cunoscut un public extrem de numeros pe care nu ni l-am imaginat vreodată, iar acest public mare continuă să ne urmărească și să ne susțină până în prezent, motiv pentru care îi mulțumim.

Este mult de povestit. În mare, se știe cum am ajuns la acest proiect pentru că am tot zis în multe interviuri când am fost întrebate toate 4. Simplu! Am acceptat să cântăm în grup un cântec despre Botoșani și botoșăneni, cu scopul de a sublinia frumosul județului nostru în toate aspectele sale. Am reușit, iar proiectul a fost foarte bine primit de toată lumea. Reiese, de aici, că omul simte nevoia de a vedea mai des calitățile neamului, lucru necesar în  motivarea încrederii într-un viitor mai luminos. Este sătulă lumea de știri catastrofice și probabil că și acesta este un motiv pentru care oamenii au rezonat în număr atât de mare cu proiectul nostru.

Da. A fost un succes! Noi, patru fete tinerele, frumușele, decente, cântând despre Botoșani, am fost percepute ca un reper al simplității exprimate frumos. Am promovat piesa prin realizarea unui videoclip, în care soțul meu, Cosmin, și-a pus amprenta așa cum o face de obicei, cu responsabilitate și profesionalism. Știm că tot ce-i simplu este curat și frumos. Adevărul  este întotdeauna simplu, spunea un înțelept.

”Fetele din Botosani”, castigand POTCOAVA DE AUR

Lumea a înțeles alegerea mea” 

– Știu că ai mai mers la câteva spectacole alături de ”Fetele din Botoșani”, după care te-ai retras. Care a fost motivul?

– Nu se poate considera o ieșire a mea din grup deoarece nu ne propusesem odată cu acest cântec să formăm un grup vocal. Da, ne-am numit Fetele din Botoșani pentru a nu menționa alături de titlul cântecului încă 4 nume.

Având fiecare dintre noi, dinaintea acestui proiect, un drum artistic personal, eu am ales să-l continui și în fapt. Realitatea este că, în online, fiecare își poate construi o imagine, dar fizic, nu se poate suprapune cariera grupului cu cea personală. Ca să exemplific, aș putea eu să am un concert la Alba Iulia și în același timp, în altă localitate, împreuna cu grupul? Nu este clar că trebuia să fac o alegere?

Bineînțeles că în urma acestui proiect am avut o perioadă cu multe solicitări de a cânta doar cu grupul. După un timp lumea a înțeles alegerea mea și mă solicită individual. Sigur că acest succes a venit și cu lecțiile sale, pentru care sunt la fel de recunoscătoare.

– În piesele tale abordezi multe subiecte din viața omului, cântece de dragoste, cantece de joc și voie buna, dar și cantece de promovare si aici ma refer la piesele ”Usturoi din Copălau” si ”Casa noastră-i la Flamanzi”. Povesteste-mi te rog cum te inspiri pentru proiectele tale?

– Mă inspiră locul meu natal, oamenii, lucrurile care ne definesc și situațiile de viață. Ambele linii melodice ale cântecelor menționate sunt creațiile mele și mă bucur că sunt îndrăgite de public!

– Ce ne poți spune despre colaborarea cu Virgil Prispian? Vor urma și alte colaborări?

– Colaborarea cu Virgil este veche. Am cântat împreună la multe evenimente private. La începerea războiului de la granița țării noastre și la valul imens de refugiați ajunși la noi, mi-a venit ideea realizării unui cover pentru cântecul emblemă despre Bucovina, ”Cântă cucu-n Bucovina”.

Nefiind aceasta prima realizare a unui cover, îmi doresc continuarea colaborării noastre și aducerea în fața publicului a unui al 3-lea proiect de acest gen, pe lângă cel realizat în mai, 2020, cu fostul meu coleg de liceu, Albert Potoroacă. (vezi video aici)

“Pentru mine concursurile au fost ca o școală de folclor” 

– Ai participat la multe concursuri de muzică populară. Cât de importante sunt aceste concursuri în viata unui copil? Aici ma refer la faptul ca sunt copii care merg la doua-trei concursuri, după care renunță la muzică pentru ca nu câștigat vreun premiu. Este important premiul sau participarea?

– Am participat la multe concursuri și aș minți dacă aș afirma că, în urma prestării, nu am avut așteptarea de a primi un premiu sau chiar trofeul. Dar, niciodată scopul participării nu a fost câștigarea concursului. Eu mă pregăteam de fapt pentru o carieră. Concursurile fac parte din etapa de început a construirii unui drum în acest domeniu, iar pregătirea și ulterior, participarea la concursuri, pentru mine au fost ca o școală de folclor.

Din punctul meu de vedere sunt mai mulți factori care influențează rolul acestor concursuri. Ziceam anterior că pentru mine au fost ca o școală de folclor. Acum,  poate ele nu mai au acest rol, fapt care schimbă atât așteptările concurenților, cât și rezultatele concursului în sine. Nu condamn  acest lucru. Este doar un rezultat al alegerilor noastre, de-a lungul timpului.

Din păcate, astăzi se mizează prea mult pe notorietate sau pe oameni cu putere de decizie decât pe specialiști. Cred că este un fapt general, în multe domenii, nu numai în muzică.

“Vreau să știu că munca mea zidește binele și frumosul în inima omului” 

– Ce urmează pentru Loredana Calin, atât pe plan personal, cât și profesional?

-Pe plan personal urmează proiecte personalepe care nu le voi putea spune aici, dar îmi doresc să fiu sănătoasă și să-l am pe Dumnezeu înaintea tuturor lucrurilor!

Pe plan profesional am în lucru multe proiecte pe care le realizez cu dragoste pentru cei care mă ascultă. Vreau să știu că munca mea zidește binele și frumosul în inima omului. Dacă acest lucru este împlinit, eu sunt fericită!

Vă mulțumesc tuturor celor care ați parcurs acest interviu!

Pe LOREDANA CĂLIN o gasiti pe:

⭐️FACEBOOK⭐️INSTAGRAM⭐️YOUTUBE

GALERIE FOTO:

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu rata interviurile topBT: