Peste 450 de elevi botoșăneni și-au primit certificatele Cambridge English în prima zi de școală, într-un cadru festiv organizat de Cambridge Star, cel mai mare centru de pregătire Cambridge din Botoșani. Festivitatea Cambridge English, cel mai important eveniment anual din calendarul evenimentelor educaționale Cambridge English în Botoșani, s-a desfășurat pe 11 septembrie la Hotel Rapsodia – Sala Eminescu.
La festivitate s-au înregistrat 1.200 de participanți, elevi și părinți. Părinții celor 464 de elevi care au susținut un examen Cambridge în anul școlar 2022-2023 au avut parte de un moment emoționant privindu-și copiii cărora le-au fost înmânate oficial certificatele Cambridge English valabile pe viață.
Centrul Cambridge Star Botoșani a primit pentru cel de-al IV-a an consecutiv distincția Gold Preparation Centre din partea Cambridge University Press & Assessment, care recunoaște nu doar numărul impresionant de candidați, ci și rezultatele extraordinare care sunt peste media din România și peste media mondială. De asemenea, reprezentanților Cambridge Star le-a fost înmânată distincția “Centru partener Platinum”, oferită de Twinkle Star Exam Centre prin programul derulat de acest centru autorizat de examinare pentru organizarea în parteneriat a examenelor Cambridge English în Botoșani.
“Suntem foarte mândri de rezultatele obținute de candidații din Botoșani, Cambridge Star este oglinda principiilor noastre de predare, învățare și evaluare. Pregătirea în cadrul acestui centru este făcută cu profesionalism și dedicare, cei 14 profesori ai centrului au reușit să ajute din 2012 și până în prezent un număr de 2.415 candidați să obțină certificatele Cambridge care întotdeauna înseamnă oportunități noi, uși deschise, atât pentru studiu, cât și mai departe, pentru universitate și în cadrul exercitării unei profesii. Suntem uimiți în fiecare an de rezultatele excepționale la examene, în fiecare an cu o rată de succes de 100% la Cambridge Star Botoșani”, a declarat Aniella Bușilă, reprezentant Cambridge University Press & Assessment România.
Festivitatea Cambridge English reprezintă un eveniment de tradiție la Botoșani, un prilej special pentru a sărbători efortul, angajamentul și perseverența elevilor care au obținut rezultate excepționale în cadrul examenelor Cambridge English, clasându-se peste media mondială, cu un scor cu până la 7,96% peste această medie, conform statisticii realizate de Cambridge University Press & Assessment.
“Prin efortul comun al tuturor celor implicați, cursanți, părinți, profesori, numărăm 11 ani de activitate și avem un portofoliu de peste 1.400 de cursanți. În anul școlar precedent, 464 de copii au susținut examene la Cambridge Star, din care 450 sunt cursanți proprii. Ne mândrim cu o rată de promovare a cursanților noștri de 100%. Pentru noi, învățarea limbii engleze nu reprezintă doar un scop în sine, ci este și mijlocul prin care dezvoltăm abilități de viață și extindem orizonturile personale ale cursanților noștri. Avem toată paleta de examene Cambridge, de la Young Learners până la C2 Proficiency, un avantaj pentru cursanții care se pregătesc alături de noi fiind și faptul că pot susține examenul Cambridge English chiar în cadrul centrului nostru”, a precizat Elisabeta Maxim, Director Educațional Cambridge Star Botoșani.
Datorită cererii crescute pentru cursurile de engleză, Centrul Cambridge Star Botoșani își mărește capacitatea de grupe și estimează că în anul școlar 2023-2024 va ajunge la 1.600 de cursanți și 520 de examene Cambridge susținute.
Primul pas pentru a intra la un curs de pregătire Cambridge este testarea inițială care se realizează accesând https://cambridgestar.ro/inscriere-reinscriere-an-scolar/. Cursurile sunt organizate după criterii de vârstă și nivel, iar la finalizarea acestora, după un an sau un an jumătate, în funcție de nivel, cursanții pot susține un examen Cambridge English și obține un certificat pe care îl primesc în 8-12 săptămâni. Certificatele Cambridge English pot fi utilizate, după caz, pentru echivalarea probei de verificare a cunoștințelor de limba modernă la admiterea în clasa a IV-a (*în funcție de școală) sau clasa a IX-a, sau pentru a echivala probele de competență lingvistică la bacalaureat.
Cu ocazia Festivității Cambridge English la Botoșani centrului i s-au alăturat parteneri care susțin excelența în educație: BRD și AMBER.
Detalii despre examenele Cambridge English sunt disponibile pe site-ul: https://examenecambridge.ro/
COMUNICAT DE PRESA
0 Comentarii