Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, in aceasta dimineata, în localitatea Copălău. În eveniment au fost implicate trei autoturisme. Una dintre mașini era parcată. În celelalte două autoturisme se aflau trei persoane.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de descarcerare și una de stingere, dar și două ambulanțe SAJ. Aceștia au constatat că toate cele trei persoane erau ieșite din mașini. Un bărbat și o femeie, de 27 respectiv 28 de ani, au fost preluați de echipajele SAJ. Ambii erau conștienți și cooperanți, fiind transportați la spital.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor. Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.
0 Comentarii