Matei împlinește astăzi, 4 ani! De ziua lui a primit cel mai frumos și neașteptat cadou: o vizită la „colegii lui, pompierii”, așa cum afirmă de fiecare data când trece pe lângă sediul ISU Botoșani.
Entuziasmat și cu mari emoții a pășit pe poarta Detașamentului de Pompieri Botoșani, unde era așteptat de eroii lui. După ce a îmbrăcat costumul de protecție, a pornit în cea mai importantă misiune, aceea de a descoperi fascinanta lume a pompierilor.
Autospecialele de intervenție și accesoriile folosite de salvatori, toate au fost studiate, cu atenție, de Matei. Ca bucuria lui să fie deplină, cât timp a vizitat subunitatea, a purtat una dintre căștile de protecție pe care pompierii le folosesc în misiuni și a urcat în autospeciale.
Fiind cel mai nou membru al echipei, Matei a avut parte de „botezul focului”, dar și de prima lui misiune de stingere a unui incendiu. Unul dintre cele mai emoționante momente a fost atunci când a sosit tortul, iar Matei și-a pus o dorință :”Să crească mare și să devină pompier”!
”La mulți ani, Matei! Sperăm ca toate visurile pe care le ai să devină realitate! Te așteptăm în echipa noastră!”, a transmis ISU BOTOSANI.
0 Comentarii