Jurnalist botoșănean, premiat de Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei, după relatările din zonele de război – FOTO

6 decembrie 2023 | Local

Custodele Coroanei, Margareta şi Principele Consort au găzduit, marţi seară, în Sufrageria de Stat de la Palatul Regal, o seară consacrată Curajului Civic, scriitorul Andrei Pleşu, ambasadorul Simona Miculescu şi jurnalistul botoșănean Cristian Lupaşcu (AGERPRES) numărându-se printre cei care au primit recunoaşterea onorifică.

Seara regală a fost dedicată acelor persoane care au demonstrat curaj civic prin realizarea şi ducerea la bun sfârşit a meseriei pe care o practică, dar şi unor organizaţii-lider din România şi din Republica Moldova, care inspiră respectul societăţii prin implicarea lor neobosită în binele comunităţii.

„Majestatea Sa şi cu mine suntem nespus de bucuroşi să găzduim, pentru a doua oară, seara dedicată curajului Civic. Palatul Regal din Capitală face deci pentru a doua oară dovadă de înţelegere şi de admiraţie faţă de acea parte dintre personalităţile societăţii româneşti care este caracterizată prin curaj, modestie şi profesionalism, umanitate, înţelegerea celui de alături, patriotism şi, de multe ori, anonimat”, a afirmat Alteţa Sa Regală Principele Radu.

Au fost onorate persoane aparţinând următoarelor categorii:

* Jurnalism în zone de conflict şi în situaţii de risc:

Ilie Pintea, Radio România Actualităţi;
Alexandru Buzică, Radio România Actualităţi;
Mario Balint, Radio România Actualităţi;
Bianca Iacob, jurnalistă Antena 1;
Cristina Cileacu, jurnalistă DIGI 24;
Adelin Petrişor, jurnalist TVR.

La această categorie a fost onorat şi exemplul jurnalistului AGERPRES Cristian Lupaşcu, participant la misiuni în Afganistan, alături de trupele româneşti dislocate la Kandahar şi la o misiune a forţelor aeriene române în Mali, de unde a asigurat informarea publicului din România.

CRISTIAN LUPAȘCU, PREMIAT PENTRU RELATARILE DIN UCRAINA

Consulul general al României la Cernăuţi, Irina-Loredana Stănculescu, le-a acordat în cadrul unei ceremonii cu prilejul Zilei Naţionale a României, diplome de excelenţă jurnaliştilor români care au făcut corespondenţă de război.

„E o recunoaştere a unor eforturi pe care le-am făcut, fără să vreau să par un erou, fără să vreau, împreună cu colegii care m-au însoţit în Ucraina, să epatăm într-un mod sau în altul. Totodată, e şi o recunoaştere a unor eforturi editoriale ale AGERPRES de a avea în permanenţă corespondenţă proprie din Ucraina. Emoţiile au fost multiple, de la teamă, uneori, la curaj înzecit, pentru a trece la nivelul următor, atunci când era cazul, pentru că noi am parcurs pe teritoriul Ucrainei paşi mărunţi, am mers de la o etapă la cealaltă, cunoscând şi luând contact cu realităţile din zonele cele mai fierbinţi ale războiului”, a declarat Cristian Lupaşcu pentru AGERPRES.

Distincţiile au fost înmânate corespondentului Radio România Actualităţi, Ilie Pintea, corespondentului TVR, Alex Costache, şi corespondentului AGERPRES, Cristian Lupaşcu, „pentru profesionalismul şi curajul dovedit în activitatea de reflectare a realităţilor de pe frontul din Ucraina în calitate de jurnalist”.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu rata interviurile topBT: