Microbuz înfipt într-un copac, la Vârfu Câmpului. Șoferul a fost transportat la spital – FOTO

25 noiembrie 2023 | Local

Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autovehicul pe care îl conducea a părăsit partea carosabilă, a ajuns într-o pădure și s-a izbit de un copac. S-a întâmplat noaptea trecută, pe raza localității Vârfu Câmpului. Apelul de ajutor a fost înregistrat puțin înainte de ora 01:00.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.

În autovehicul se afla doar șoferul, care a reușit să iasă din acesta până la sosirea pompierilor. Bărbatul a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, prin deconectarea bornelor de la bateria autovehicului.
Cazul a rămas în atenția Poliției.

”Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic. În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate. Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.”, relateaza ISU Botosani.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu rata interviurile topBT: