Iustina Irimia, după ce biletele la spectacolul de Crăciun s-au epuizat în două ore: ”Încă nu-mi revin din starea pe care o am. Scriu acum cu lacrimi în ochi….”

20 noiembrie 2023 | Local, Muzica

Interpreta de muzica populara Iustina Irimia Cenușă, fata din Botoșani care-și organizeaza singura spectacolul intitulat ”Vine Crăciunul cel Sfânt”, a anuntat in urma cu cateva momente ca nu se astepta ca biletele puse in vanzare in aceasta dimineata la ora 9:00 sa se epuizeze in mai putin de doua ore. 

Pentru ca municipiul Botosani nu are o sala mare precum Sala Palatului din Bucuresti, doar putin peste 600 de botosaneni se vor bucura de acest spectacol al Iustinei Irimia, care va urca pe scena alaturi de invitatii sai.

Artista a precizat ca a incercat organizarea unui al doilea spectacol, insa nu a gasit solutii si asta pentru ca artistii sunt ocupati cu alte spectacole.

Redam mai jos mesajul emotionant al IUSTINEI IRIMIA CENUȘĂ:

🥹 Dragii mei, sunt copleșită! 🥹

‼️ Concertul ,,Vine Crăciunul cel Sfânt” a fost SOLD OUT în 2 ore. Biletele online s-au epuizat în jumătate de oră. E incredibil pentru mine, cum e pentru fiecare artist căruia i se cumpără bilete la concert! Nu am făcut decât să postez un afiș pe internet, nu am trimis comunicate presei (mulțumesc celor care au scris din proprie inițiativă), nu am sponsorizat anunțul, iar voi ați făcut magia. Încă nu-mi revin din starea pe care o am… de fericire, dar și de neputință… Scriu acum cu lacrimi în ochi… Îmi pare extrem de rău pentru cei care nu au prins bilete…

✨️ Să știți că nu m-am așteptat o clipă ca biletele să se dea atât de repede. Asta mă responsabilizează ca pe 7 decembrie să vă pregătesc una dintre cele mai frumoase povești de Crăciun.

Știu că mulți mi-ați scris să mai organizez încă un spectacol, însă după cateva ore de analiză și telefoane, nu am găsit soluții. Credeți-mă că e complicat din toate punctele de vedere – logistic, financiar, dar nici artiștii nu mai sunt disponibili, iar când organizezi de unul singur (fără impresari, fără manageri, fără prea mult ajutor, chiar și fără soț acasă 😅, cu responsabilități, serviciu, copil și altele) e greu. Oricum, mulțumesc din suflet celor care susțin acest eveniment – spectatori, sponsori, parteneri, colegi, familie!

‼️ Spectacolul se va filma și se va transmite ulterior pe Tradițional TV!

❤️ Iar dacă vreodată o să mai am curajul de a organiza singură un spectacol, o să țin cont de toată căldura, încrederea și iubirea cu care ați primit acest prim concert!

🙏 Vă mulțumesc! Mă înclin! Iertați-mă!

Iustina,
O fată din Botoșani,
teribil de emoționată și de fericită.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu rata interviurile topBT: