Zeci de mii de lucrări de la Bacalaureat au fost corectate greşit de profesori. 9 din 10 contestaţii au primit alte note

8 iulie 2023 | National

Greşeli majore comise de profesorii care au corectat lucrările de la Bacalaureat 2023. În urma contestaţiilor s-a descoperit că peste 51.000 de lucrări nu au fost evaluate corespunzător de cadrele didactice, astfel că peste 90% dintre elevii care au făcut plângere au obţinut note diferite, mai mari în cele mai multe dintre cazuri.

Cele mai mari diferențe au fost în cazul lucrărilor de la Limba şi Literatura Română, acolo unde au fost şi cele mai multe contestaţii, peste 26.000. După reevaluare, 300 de elevi au primit note cu peste 1,5 puncte mai mari. Totodată, rata iniţială de promovare de 72,8% a crescut până la 75% în urma corectării.

„În fiecare an apar aceste discuții și în fiecare an discutăm la Ministerul Educației pentru a ne asigura că nu vor mai fi asemenea diferențe. Dacă la Română intervine o parte de subiectivism, deși baremul este conceput aproape de perfecțiune pentru a nu fi diferențe de punctaj, la Matematică nu înțeleg absolut deloc cum este posibil să fie o diferență așa de mare. 

Au mai fost situații anul trecut, atunci când au avut loc greșeli de transcriere de pe borderou în sistemul online. Cel care introduce datele nu verifică și greșește nota. Nu se poate să găsim chiar în fiecare an aceste situații pentru acești elevi care nu au nicio vină. Cei care greșesc trebuie să plătească.

Dacă la Bacalaureat nu contează așa de mult media, întrucât la facultățile de top nu se intră pe baza acestor note, la Evaluarea Națională, și 0,1 poate să facă diferența, ceea ce înseamnă că ne jucăm cu soarta și cariera unor copii. Pentru a fi evitate aceste diferențe mari de note, Ministerul Educației trebuie să pregătească pentru anul viitor o formulare cât mai obiectivă a subiectelor pentru a nu se mai lăsa loc de interpretări”, a declarat la Antena 3, Iulian Cristache, Președinte Federația Națională a Părinților.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu rata interviurile topBT: