România a fost învinsă de Italia, țara-gazdă, în meciul de deschidere al Campionatului European de volei feminin. Au fost 3 seturi conform așteptărilor, scor (19-25, 19-25, 15-25).
- Federația Română de volei a transmis că meciul cu Italia va fi televizat pe Prima Sport 1. În realitate, contractul dintre cele două părți nu a mai fost semnat, informează sursele Gazetei.
România are obiectiv calificarea în optimile de finală la Campionatul European. Asta înseamnă că trebuie să tragă sub ea două naționale dintre cele ale Italiei, Bulgariei, Croației, Elveției sau Bosniei.
Debutul „tricolorilor” a fost cum nu se poate mai complicat, împotriva gazdelor și campioanelor europene en-titre. Meciul s-a jucat într-o atmosferă de festival, în Amfiteatrul din Verona, locație folosită în ultimul timp pentru concerte și evenimente culturale. Cei aproape 10.000 de spectatori au facut o armosfera senzationala.
Desfășurarea partidei a fost conform așteptărilor, Italia mereu în față. România nu s-a făcut de râs, a cedat fiecare set în limite acceptabile. Botosaneanca Adelina Ungureanu a adus 12 puncte Romaniei, dintre care unul prin Ace.
Guillermo Naranjo, antrenorul României, trebuie să pregătească acum meciurile din care se poate obține cu adevărat ceva. Următorul test este programat joi, de la ora 22:00, contra Croației.
- 17 august (Monza), ora 22:00 România-Croația
- 19 august (Monza), ora 19:00 România-Elveția
- 21 august (Torino), ora 19:00 Bosnia-Herțegovina-România
- 22 august (Torino), ora 19:00 România-Bulgaria
0 Comentarii