Analiza lui Dan Alexa după eșecul contra lui FCSB: „Este greu să obții ceva dacă nu dai gol”

8 octombrie 2023 | Liga 1

FCSB s-a impus pe terenul celor de la FC Botoșani, scor 1-0, în runda cu numărul 12 din Superliga. Dan Alexa (43 de ani), antrenorul moldovenilor, a analizat înfrângerea suferită de botoșăneni în fața vicecampioanei.

„Am făcut o repriză a doua bună spre foarte bună. Este foarte greu să obții ceva contra Stelei dacă nu dai gol. Am ratat niște situații, am întârziat ultima execuție. 

E foarte greu să obții ceva așa, pentru că Steaua are jucători de mare calitate, și aici îi evidențiez pe Coman și pe Olaru, care au făcut diferența pe faza ofensivă. 

A fost un joc bun al nostru, în care în multe momente am dominat. Sunt supărat că am pierdut. Nu mă încălzește cu absolut nimic faptul că ratăm, că jucăm bine, că Steaua a tras de timp pe finalul meciului, pentru că asta este egal cu zero. Echipa asta are nevoie de puncte. 

Din păcate am luat gol dintr-o fază fixă. Sunt supărat, pentru că puteam mai mult, să dăm cel puțin un gol. 

Am luat galben pentru că am fost supărat pe mai multe decizii ale arbitrului Florin Andrei, dar până la urmă nu cred că a influențat cu nimic rezultatul. 

Asta este realitatea. Cred că a fost un arbitraj bun. Sunt trist, pentru că o înfrângere e o înfrângere. Nu cred că, dacă gazonul ar fi fost mai bun, cei de la FCSB ar fi jucat mai bine.  Vreau să-i felicit. Au jucători de mare calitate, în special Coman și Olaru. Ei fac diferența”, a declarat Dan Alexa, la Orange Sport.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu rata interviurile topBT: