Dinamo Bucuresti a pus ochii pe Florescu! Raspunsul de la FC Botoșani a venit imediat!

24 decembrie 2023 | Liga 1

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, a pus ochii pe mijlocașul central al Botoșaniului, Eduard Florescu, unul dintre golgeterii campionatului actual, omul care a decis inclusiv prima și singura victorie a botoșănenilor din acest campionat, 2-0 la Galați cu Oțelul.

Tehnicianul croat al „câinilor” a remarcat câțiva jucători din zona mediană de la FC Botoșani după meciul direct dintre cele două echipe, 2-0 pentru Dinamo, lunea trecută, întrebându-i pe șefii clubului ce șanse ar fi ca Eduard Florescu să vină sub comanda sa, conform informațiilor GSP.ro.

Totuși, sunt șanse minime ca mijlocașul de 26 de ani să plece de la Botoșani în această iarnă. Cel puțin nu pentru o sumă mai mică de jumătate de milion de euro, cum afirmă sursele GSP.

Răspunsul lui Valeriu Iftime a venit prompt. „Nu e transferabil. Oricum, el este monitorizat de mai multe formații din țară și din străinătate. Avem multă treabă la echipă, pentru 2024”, a explicat patronul Botoșaniului.

Valeriu Iftime și-a recăpătat optimismul după victoria pe terenul Oțelului și speră să prindă măcar un loc de baraj. Botoșaniul va începe 2024 la 11 puncte de Poli Iași, primul loc de baraj, și la 12 puncte de UTA, primul loc care se salvează direct.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu rata interviurile topBT: