Formația Zalgiris Vilnius, din Lituatia, a facut o oferta de 600.000 de euro pentru jucatorul celor de la FC Botosani, Sebastian Mailat. Finantatorul Valeriu Iftime a trimis o hârtie prin care a cerut mai mult, un milion de euro, iar astfel discuțiile s-au sistat.
”Am avut o ofertă din Lituania pentru el, dar a căzut transferul. Nu am fost de acord cu suma și asta a fost. A fost interes pentru el și din liga a doua din Franța, din Ungaria și aceasta, din Lituania.
Singura ofertă scrisă a fost din Lituania, din Liga 1 nu am avut nimic. Prețul e un milion de euro, ne-am mai gândit, depinde mult și de oferte. Cine dă un milion, îl ia! Din Lituania am avut 600.000 de euro, am cerut un milion și de aceea nu s-a făcut mutarea”, a spus Valeriu Iftime pentru Sport.ro.
Mailat, 25 de ani, mai are un an de contract cu FC Botoșani. În sezonul trecut, a marcat 17 goluri în 38 de meciuri. El se află la gruparea moldoveană din ianuarie 2020 și este cotat la 800.000 de euro, conform Transfermarkt.
0 Comentarii