Mihai Ciobanu îi dă dreptate lui Eduard Florescu: ”Accidentări surprinzătoare. Cred ca le pare rău că nu au fost cu noi la această bucurie”

22 decembrie 2023 | Liga 1

Mihai Ciobanu (63 de ani), antrenorul de la FC Botoșani, a confirmat declarațiile-șoc ale lui Eduard Florescu, care își acuzase o parte din colegi că s-au dat loviți înainte de meciul cu Oțelul, scor 2-0.

La flash-interviu, Eduard Florescu, marcatorul ambelor goluri, a pus la îndoială accidentările unor coechipieri, spunând că aceștia au devenit indisponibili „peste noapte”. Junior Pius, Virgile Pinson, Romario Benzar și Kablan N’Goma, toți 4 titulari cu Dinamo, n-au făcut astăzi parte din lotul lui FC Botoșani.

„Au apărut accidentări surprinzătoare. Cred că celor care au lipsit azi le pare rău că nu au fost cu noi la această bucurie. Mereu am avut un dialog cu conducerea pentru a căuta cele mai bune soluții. 

Sunt trei puncte importante. Este o descătușare. Sunt multe etape până la final, multe puncte puse în joc. E foarte important cum ne facem pașii de acum, mă refer la transferuri” a spus Mihai Ciobanu, pentru Digi Sport.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu rata interviurile topBT: