POLI IASI profită de meciul Farului in Conference League si invinge campioana cu 3-1

30 iulie 2023 | Liga 1

Campioana Farul a fost de nerecunoscut și a pierdut fără drept de apel în fața nou-promovatei Poli Iași, 1-3 pe teren propriu. Cu multe rezerve, constănțenii au evoluat mult sub standarde, iar scorul putea fi mult mai drastic.

Brazilienii Luis Phelipe, „dublă”, și Jatoba au orchestrat prima victorie a lui Poli Iași de la întoarcerea în Liga 1. Iar lui Gică Hagi i-au provocat mai multe crize de nervi, pe margine.

Gică Hagi și-a împărțit lotul și, după 3-2 cu Urartu, în Conference, a trimis împotriva lui Poli garnitura „de Liga 1”. Însă startul le-a aparținut oaspeților. Deși Leo Grozavu a făcut la rându-i destule modificări în primul unsprezece, ieșenii au legat jocul mai bine, suficient cât să ia avantaj pe tabelă și să-l scoată din sărite pe „Rege”.

„Sunt bucuros pentru băieți, bucuros pentru rezultat. Am făcut o partidă bună, de angajament, exact cum Gică Hagi anticipa înainte de meci. Nu jucaserăm rău nici în primele două meciuri, dar gafele ne-au «curățat», să zic așa. Azi am fost mai eficienți în fața porții, mai siguri.

În România facem prea repede petreceri la victorii și apoi înmormântări la eșecuri (n.r. – replică la petrecerea declanșată în vestiarul echipei sale). Dar era nevoie de această descătușare, însă de acum trebuie să mergem mai departe”, a mărturisit Leo Grozavu.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu rata interviurile topBT: