Valeriu Iftime încearcă, din nou, marea lovitură în fotbalul românesc. A reluat negocierile cu Adailton, pentru postul de antrenor principal!

16 august 2023 | Liga 1

FC Botoșani a început dezastruos actuala ediție de Superliga, botosanenii fiind pe ultimul loc, cu doar două puncte obținute în cinci runde. După înfrângerea cu Dinamo, 0-1, luni, la București, Valeriu Iftime s-a hotărât să-l înlocuiască pe antrenorul Marius Croitoru.

ProSport a aflat că Valeriu Iftime caută deja înlocuitor pentru Marius Croitoru, iar o variantă la care se gândește afaceristul din Moldova este Adailton Martins Bolzan (46 ani), fostul jucător de la Vaslui, unul dintre cei mai valorosi străini care au evoluat, vreodată, în fotbalul românesc. Și în trecut, Iftime l-a contactat pe brazilian, a purtat negocieri, însă sud-americanul a ezitat să revină în România.

Din câte se pare, de data aceasta, Adailton ar fi interesat să facă pasul – și ca antrenor- în Europa, asta și în cazul în care va fi mulțumit de oferta financiară a lui Iftime, dar și de condițiile de la clubul moldav.

  • Parma, PSG, Verona, Genoa și Bologna sunt formațiile importante din Europa pentru care a jucat Martins Adailton 

În cazul în care o să accepte oferta Botoșaniului, Adailton Martins Bolzan ar putea lucra, în Moldova, alături de coechipierul și colegul lui de cameră de la Vaslui, Wesley Lopes.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu rata interviurile topBT: