Primăria Municipiului Botoșani și Consiliul Local, în colaborare cu Asociația Academiei de Arte Modus Vivendi și Ana Maria Bucșă, organizează prima ediție a Festivalului Internațional de Muzică ușoară și populară „În suflet copii”. Evenimentul va avea loc in parcarea din fata sediului ANAF Botoșani, în zilele de 1 și 2 iunie, reunind pe scena sa peste 150 de concurenți din toată țara.
Festivalul „În suflet copii” este o manifestare cultural-artistică dedicată promovării talentelor vocale, artistice și creativ-muzicale. Scopul principal al evenimentului este încurajarea noilor talente în domeniul muzicii ușoare și populare, oferindu-le o platformă pentru a-și demonstra abilitățile și a câștiga recunoaștere.
Un juriu de excepție va evalua performanțele concurenților, având în componența sa personalități de renume precum:
-
Aurelian Temișan, artist
-
Doru Todoruț, solistul trupei Deepcentral
-
Alex Maxim, finalistul lui Smiley de la Vocea României
-
Claudiu Bulete, compozitor de succes
-
Florin Fodor, directorul Fly Music
Acești membri ai juriului vor aduce nu doar expertiza lor în evaluarea concurenților, ci și vor susține un super show în cadrul galei de premiere, programată pentru 2 iunie, incepand cu ora 17:00.
Imnul festivalului, creat special pentru acest eveniment, este noua piesă a celor de la Academia de Arte Modus Vivendi în colaborare cu artistul CRBL, adăugând o notă de originalitate și entuziasm festivalului.
Pe parcursul celor două zile, publicul botoșănean va avea ocazia să se bucure de spectacole deosebite și de momente artistice memorabile, contribuind astfel la susținerea și promovarea culturii muzicale locale și naționale.
LISTA CONCURENTILOR:
0 Comentarii