Revenite in țară dupa un turneu de o luna de zile in Statele Unite ale Americeii, Fetele din Botosani au fost prezente pe scena de la Sala Palaturi, in fata a 4.000 de oameni, intr-un concert extraordinar organizat de Paul Surugiu, cunoscut publicului drept Fuego.
Iustina Irimia, Simona Mazare si Lorena Dupu au incantat publicul alaturi de Fuego si Orchestra Fraţilor Advahov. Pe scena a mai fost prezent un botosanean. Este vorba despre puștiul-minune Rares Prisacariu, castigatorul emisiunii ”Romanii au talent”.
”10 martie – zi de primăvară, zi plină de bine și de frumos, de familie și de tihnă, de culoare și de folclor românesc. Mulțumim, Paul Surugiu-Fuego, pentru invitație și oportunitatea de a reveni pe scena Sălii Palatului și de a cânta alături de Orchestra Fraţilor Advahov. Fetele din Botosani vă prețuiesc! P.S. Pentru cei care nu știau, Paul Surugiu – Fuego are rădăcini botoșănene, tatăl fiind din Sulița, județul Botoșani.”, a scris Iustina Irimia pe Facebook.
”Am ținut cu ardoare să realizez partea a doua a conceptului ”Drag de România noastră!”, în care eu mă prezint în fața publicului în costume populare, interpretând folclor autentic, alături de virtuoșii instrumentiști din Orchestra Fraţilor Advahov. Cele patru ore de show diversificat au fost copleșitoare și am dat tot ce-am avut mai bun , încercând să arăt că prețuiesc comorile muzicale ale acestui neam, memoria marilor artiști, precum și bijuteriile celor pe care încă îi avem între noi. M-am plimbat prin nouă zone folclorice ale României, terminând cu Basarabia, ca un arc peste neam. Eu nu sunt cântăreț de folclor, sunt un artist pop căruia îi place acest gen și care vrea să-l promoveze la justa valoare.
Nu știu dacă m-am descurcat peste tot, dar cred că am făcut față cu brio. E o enormă responsabilitate să știi că 4000 de oameni au venit să vadă ce le-ai pregătit! Orchestra a fost divină, au sunat perfect, orchestrațiile au fost superbe și au rezistat eroic patru ore pe scenă, conduși fiind de frații Vasile și Vitalie Advahov, în fața cărora mă înclin de fiecare dată, pentru că fac minuni pe scenă, având cu mine o chimie aparte, care se transmite și publicului, de peste 17 ani de când lucrăm împreună!
Mulțumesc frumoasei Iuliana Tudor pentru prezentarea concertului și pentru deschiderea și prietenia sa, dar și minunatului Rareș Prisacariu, care a fost surpriza serii, care a emoționat și care a deschis concertul alături de mine, printr-un moment plin de sensibilitate.”, a spus Paul Surugiu.
0 Comentarii