Videoclip lansat de Academia de Arte Modus Viventi, condusă de Ana-Maria Bucșă, în colaborare cu CRBL: ”În suflet copii” – FOTO, VIDEO

22 mai 2024 | Muzica

Academia de Arte Modus Vivendi, în colaborare cu artistul CRBL, a lansat o nouă piesă intitulată „În suflet copii”, semnată de Edward Sanda și Cleopatra Stratan.

Această piesă, care aduce în prim-plan cea mai frumoasă perioadă din viața oricărui om – copilăria, transmite un mesaj emoționant despre importanța și frumusețea copilăriei, atât din trecut cât și din prezent.

Parte a acestei academii sunt zeci de copii botoșăneni care studiază canto sub îndrumarea Anei Maria Bucșa, cea care coordonează proiectele Academiei de Arte Modus Vivendi.

Videoclipul piesei a fost lansat pe Youtube, iar astazi cei mici, impreuna cu CRBL vor fi prezenti la emisiunea „La Măruță” de pe Pro TV. Ulterior, acestia vor participa la emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani” pe 23 mai, la „Matinalul Antena Stars” pe 24 mai și la „Știrile Kanal D” tot pe 24 mai.

Filmările videoclipului au avut loc la Cacica, reunind peste 120 de copii. Videoclipul este plin de culoare, viață și bucurie, celebrând cei patru ani de muzică și dans ai Academiei. Piesa „În suflet copii” a fost compusă special pentru copiii Academiei și va deveni imnul festivalului de muzică cu același nume, organizat la Botoșani în perioada 1-2 iunie.

Academia de Arte Modus Vivendi, deschisă în 2020 de fosta concurentă la Vocea României, Ana Maria Bucșa, a avut până acum numeroase colaborări cu artiști renumiți precum Edward Sanda, Cleopatra Stratan, Cezar Ouatu, Luminița Anghel și mulți alții. Copiii Academiei sunt constant prezenți la concursurile naționale și internaționale de muzică, obținând mereu locuri fruntașe, și sunt invitați la cele mai importante emisiuni de pe posturile naționale.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu rata interviurile topBT: