Fugarii condamnaţi vor plăti costul repatrierii. Proiectul, aprobat în ședința de Guvern

21 martie 2024 | National

Guvernul va aproba în şedinţa de joi un proiect iniţiat de Ministerul Justiţiei, care prevede că persoanele condamnate la închisoare, care au fugit din ţară, vor suporta costurile aducerii lor în România, a informat premierul Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.

„Venim azi şi cu noi prevederi capabile să descurajeze fenomenul condamnaţilor care părăsesc ţara înaintea sentinţei finale. Vedem deja că, în ultima vreme, doamna ministru s-a ocupat şi tot mai mulţi fugari celebri au fost aduşi înapoi în România, primind acum şi un sport de pedeapsă. Prin proiectul dezbătut astăzi vrem să-i punem să plătească în plus, cum e firesc, adică să suporte ei costurile operaţiunilor derulate de stat pentru a-i găsi şi aduce în ţară”, a afirmat Ciolacu, în debutul şedinţei Executivului.

În luna ianuarie, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat un proiect care prevede că fugarul va suporta costurile aducerii sale în ţară.

„Din momentul în care legea va fi adoptată, fugarul va suporta costurile aducerii sale în ţară. Strategia pe care am avut-o în vedere este aceea ca, în anul 2024, statul român să meargă mai mult pe prevenţie, să găsească acele pârghii legislative astfel încât fenomenul fugarilor să fie diminuat şi sperăm ca într-o bună să fie şi blocat. (…) Putem să vorbim de cazuri de fugari în care costurile pentru aducerea lor în ţară sunt relativ mici, dar putem să vorbim şi de cazuri de fugari aduşi de la capătul lumii, care să implice costuri foarte, foarte mari. Acest fenomen al fugarilor a fost în creştere de la an la an. Anul 2023 este primul an când putem constata o scădere”, declara atunci Gorghiu.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu rata interviurile topBT: