Mesaj emoționant transmis de Unionvolley Pinerolo, după plecarea Adelinei Ungureanu: „Pinerolo nu uită, Adelina este și va fi mereu o Pinella”

12 aprilie 2024 | Alte sporturi

Clubul italian Unionvolley Pinerolo si botosaneanca Adelina Ungureanu au ajuns la un acord privind rezilierea contractului, dupa doua sezoane pe prima scena a celui mai important campionat din Europa.

După anuntul Adelinei din urma cu doua zile, astazi a postat si clubul un mesaj impresionant, semn ca sportiva noastra este foarte apreciata.

„La finalul a două sezoane fantastice, din păcate, drumurile se despart între Pinerolo și Adelina Ungureanu, una dintre protagonistele succeselor obținute în acești doi ani de Serie A1 în care a reușit să câștige, zi de zi, afecțiunea și căldura întregului public din Pinerolo şi Villafranca.

Din păcate, cu mare regret și întristare, această călătorie frumoasă pe care am trăit-o împreună se încheie. Ne vom aminti mereu de Ade pentru spiritul său competitiv, marele profesionalism și zâmbetul său frumos care nu ne-au făcut niciodată să eșuăm, nici în momentele de dificultate.

Îi urăm Adelinei toate cele bune și mult succes pentru noile provocări care o așteaptă și pentru un viitor profesional și uman plin de mari satisfacții. Pinerolo nu uită, Adelina este și va fi mereu o Pinella! ❤👏👏 „, a scris clubul italian pe Facebook.

Adelina Ungureanu se afla in perioada de recuperare, dupa accidentarea suferita in timpul unui meci de campionat, urmata de o operatie la ligamente.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu rata interviurile topBT: