Voleibalista Adelina Ungurenu a început antrenamentele alături de Bartoccini Volley Perugia. Cum se simte botoșăneanca, după operația la ligamente – FOTO, VIDEO

21 august 2024 | Alte sporturi

Botoșăneanca Adelina Ungureanu (24 ani) a început antrenamentele oficiale alaturi de noua sa echipa din prima liga italiana de volei feminin, Bartoccini Volley Perugia. 

După doua sezoane bune reusite cu Unionvolley Pinerolo, sportiva noastra a suferit o accidentare grava, in luna ianuarie a acestui an, fiind supusa unei interventii chirurgicale la ligamente. La doua luni de la operatie, cea mai buna voleibalista romancă din 2023 a revenit in sala de forta, determinată sa ajunga din nou la cea mai buna formă.

Sportiva noastră a reziliat contractul cu Pinerolo și a ajuns la nou-promovata Bartoccini Volley Perugia.

Din luna mai si pana pe 8 august, Adelina Ungureanu s-a pregatit cu preparatorul fizic al clubului, iar incepand cu aceasta data a inceput antrenamentele oficiale alaturi de noile colege.

In toata aceasta perioada, in care voleibalistele au fost in vacanta, clubul a organizat petreceri alaturi de sponsori, petreceri la care au participat toti angajatii clubului.

Noul sezon al primei ligi de volei feminin din Italia incepe pe 6 octombrie, cu Bergamo, iar pana atunci Bartoccini Volley Perugia va disputa mai multe partide de verificare.

Sportiva din Botoșani spune ca se simte foarte bine, iar genunchiul a reactionat excelent la antrenamente.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu rata interviurile topBT: