Moș Crăciun, oaspete surpriză la Academia de Fotbal ”Alin Bejan”. Copiii au premiați pentru efortul depus în 2024 – FOTO, VIDEO

20 decembrie 2024 | Juniori

Academia de Fotbal Alin Bejan a încheiat anul 2024 cu un eveniment deosebit, în cadrul căruia copiii legitimați au fost răsplătiți pentru munca și dedicarea lor.
Sărbătoarea, desfășurată în sala Colegiului „Gheorghe Asachi” din Botoșani, a adus împreună micii fotbaliști, părinții, bunicii și staff-ul academiei, într-o atmosferă de sărbătoare.
Înființată în urmă cu un an și jumătate de fostul fotbalist și antrenor secund al FC Botoșani, Alin Bejan, academia a crescut rapid. Are peste 100 de copii legitimați, inclusiv copiii unor jucători de la FC Botoșani, cum sunt cei ai atacantului Enzo Lopez, prezenți și ei la eveniment.

Un eveniment de suflet
Festivitatea a debutat cu câteva momente artistice, prezentate de membrii Ansamblului ”Așa-i jocu-n Roșiori”, care au adus magia sărbătorilor mai aproape de participanți.
Ulterior, într-un gest de solidaritate, copiii au oferit jucării pentru campania „5.000 de zâmbete”, coordonată de Daniel Câșlariu și ”Grup Civic” Botoșani.
”Va multumesc mult pentru că v-ati gandit la noi. Sunt foarte bucuros pentru ca acesti minunati copilasi vor dona cate o jucarie copiilor din mediul rural, care nu sunt la fel de norocosi. Noi deja am inceput impartirea celor 5.000 de pachete. Sunt bucuros sa va spun ca am ajuns in 38 de comune si avem deja peste 4.500 de copii care au primit deja cate un pachetel din partea noastra.”, a declarat Daniel Câșlariu.
Momentul mult așteptat al serii a fost apariția lui Moș Crăciun. Intrarea Mosului in sala a fost cu adevarat spectaculoasa, cu artificii și multă veselie. Acesta a oferit fiecărui copil cadouri, diplome și medalii, recunoscându-le astfel munca din 2024.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu rata interviurile topBT: