Hervin Ongenda, înaintea meciului cu Rapid București: „Trebuie să facem totul pentru a câștiga trei puncte” – VIDEO

3 octombrie 2024 | Liga 1

FC Botoșani se pregătește de un duel important împotriva Rapidului București, fostul club al mijlocașului Hervin Ongenda, care a vorbit despre motivația echipei de a obține cele trei puncte într-un moment pentru ”roș-alb-albaștri”.

„Desigur, vrem să câștigăm fiecare meci. Cred că acesta este momentul să obținem puncte, pentru că toată lumea vede că situația devine tot mai intensă. Suntem în urmă, așa că trebuie să facem ceva,” a declarat Ongenda la conferinta de presa.

Hervin a vorbit despre ultimul meci de pe teren propriu, cel cu Gloria Buzău, cand Aldair a marcat golul acestui sezon, însă FC Botoșani a ratat victoria pe final.

„Aldair a marcat un gol frumos cu Gloria Buzău. În acel moment, am crezut că putem face ceva mai bine, dar după aceea s-a terminat 3-3. A marcat un gol frumos, am marcat și eu, dar am pierdut două puncte. Este greu să mai spui ceva,” a adăugat el.

”Nu am nicio revanșă de luat”

Ongenda a discutat și despre perioada sa la Rapid București, recunoscând că experiența sa la club a fost una mixtă, dar fără regrete.

„A fost așa și așa, pentru că nu am jucat atât de mult pe cât mi-aș fi dorit. Dar, pe de altă parte, e un club bun. Jucătorii au fost de treabă, la fel și fanii. Nu regret nimic, pentru că este normal, asta e fotbalul, face parte din viață. Am învățat și ceva din asta. A fost bine,” a explicat mijlocașul.

Deși meciul împotriva Rapidului ar putea fi privit ca o oportunitate de revanșă, Ongenda a subliniat că nu simte această presiune.

„Nu am de luat nicio revanșă, pentru că face parte din fotbal, știți, nu e ca și cum aș juca împotriva Rapidului și acum aș avea ceva de dovedit… nu, este doar un joc. Trebuie să câștigăm trei puncte, așa că vom face totul pentru a câștiga cele trei puncte,” a conchis Ongenda.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu rata interviurile topBT: