Sebastian Mailat, după debutul cu stângul în noul sezon: ”Jocul ne dă speranţe că va fi bine pe întregul sezon” – VIDEO

18 iulie 2024 | Liga 1

Sebastian Mailat regretă că FC Botoşani nu a reuşit să debuteze cu dreptul în noul sezon de Liga 1, după înfrângerea cu Oţelul Galaţi, scor 2-3. Sebi a marcat golul al doilea al botoşănenilor şi a ratat o mare ocazie de 3-1.

„Din păcate, a contat mai puţin golul meu. Am început rău campionatul, că a fost o înfrângere, dar jocul ne dă speranţe că va fi bine pe întregul sezon. La cum am simţit eu, la ocazia aia de 3-1 a fost o minge destul de grea. Puteam fi mai concentrat, să închid meciul, dar mai era de jucat. Putea să se termine 3-3.

Au fost identice golurile pe care le-am luat. Până la urmă ăsta e fotbalul, se joacă pe greşeli. Am spus-o şi la interviu, trebuie să fim mai atenţi, să analizăm foarte bine meciul acesta, să vedem ce ne-a ieşit, ce nu, şi să remediem greşelile.„, a declarat Sebastian Mailat.

Mailat a vorbit si despre publicul botosanean care a fost mult mai aproape de echipa in momentele grele din sezonul trecut.

”Eu unul personal am simtit publicul din Botoșani mult mai aproape de noi in momentele dificile cand eram retrogradati, la ultimele meciuri i-am simtit aproape si chiar au fost al 12-lea jucator. Speram sa o tina tot asa, sa vina sa ne sustina si sa mai vada fotbalul si din alt punct de vedere, nu doar sa critice cand echipa pierde”, a mai fost fostul golgheter al FC Botoșani.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu rata interviurile topBT: