Universitatea Craiova s-a încurcat de U.Cluj, înaintea meciul cu FC Botoșani – VIDEO

9 februarie 2024 | Liga 1

A fost un festival de penalty-uri în Bănie, unde echipa gazdă a presat încă din start și a beneficiat de o lovitură de pedeapsă încă din primele minute ale meciului, Vătăjelu culcându-l la pământ pe Markovic într-un moment în care încerca să degajeze mingea.

Houri a transformat (min 9) și a deschis scorul pentru gazde.

Părea să fie un galop de sănătate pentru olteni, care chiar înainte de pauză (min 45) au beneficiat de un alt penalty, de această dată Căpățână fiind cel care și-a asumat execuția.

Echipa lui Ovidiu Sabău nu este, însă, una care să fie scoasă din joc la un astfel de scor. ”Studenții” clujeni au revenit și în Giulești de la 0-2 și s-au impus cu 3-2, dar în Bănie revenirea s-a oprit la 2-2.

Mai întâi V. Gheorghe a redus din handicap la doar câteva secunde după pauză, pentru ca un al treilea penalty al meciului să restabilească egalitatea, Dan Nistor fiind cel care a transformat lovitura de pedeapsă care a împărțit punctele în Bănie.

După acest rezultat, Univ. Craiova este pe locul 4, cu 38 de puncte, în timp ce clujenii au ratat șansa de a urca pe loc de play-off, fiind la egalitate (33p) cu Sepsi și FC Hermannstadt, dar golaverajul îi ține pe poziția a opta.

Universitatea Craiova vine la Botosani etapa urmatoare.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu rata interviurile topBT: