Victor Dican, înaintea meciului cu FC Botoșani: ”A fost o perioada frumoasă acolo, dar aceasta este viața unui fotbalist”

28 iulie 2024 | Liga 1

Fostul căpitan al echipei FC Botoșani, Victor Dican, ajuns la începutul acestui sezon la Farul Constanța, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre partida cu fosta sa echipă.

Acesta a precizat că în viața unui fotbalist se întâmplă să-ți întâlnești fosta echipă și a adăugat că la Botoșani a fost o perioadă frumoasă, în care a avut multe de învățat.

„M-am acomodat bine, am fost primit bine de către colegi, de către staff. E clar că este o diferență față de Botoșani, o echipă cu alte obiective, diferite sisteme de joc, dar încet, încet am început să prind din ele și sunt pregătit să ajut echipa.

A fost o perioadă frumoasă acolo (n.red. la Botoșani), în care am învățat foarte multe, dar aceasta este viața unui fotbalist. Sunt momente în care joci împotriva fostei echipe. Acum tot ce îmi doresc este să dau tot ce pot și să-mi ajut echipa să învingem.

La Galați au fost foarte multe ocazii, nu a vrut să intre mingea în poartă, dar trebuie să continuăm pe stilul acesta ofensiv, pentru a ne crea cât mai multe ocazii și cu puțin noroc sunt convins că vom reuși să introducem mingea în poartă”, a declarat Victor Dican.

FC Botoșani a schimbat antrenorul, pe banca tehnică fiind instalat Liviu Ciobotariu în locul lui Bogdan Andone, iar Dican crede că poate fi o motivație în plus pentru ”roș-alb-albaștrii”.

„E clar că poate să le dea o motivație în plus jucătorilor de la Botoșani, pentru că vor să demonstreze că merită să joace și să-și câștige locul de titular acolo, dar noi trebuie să ne vedem de jocul nostru, să punem în practică ce facem la antrenament. Trebuie să fim concentrați 100% și să dăm totul pe teren”, a mai spus fostul nostru jucător.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu rata interviurile topBT: