Fotbalul de Liga a III-a a revenit cu entuziasm în municipiul Dorohoi după aproape trei ani, iar Gloria Ultra, noul club de Liga a III-a din județul Botoșani, a reușit să aducă din nou spectacol pe Stadionul „1 Mai”.
Aproape plină, mica arenă a Dorohoiului a fost martoră la o victorie categorică a gazdelor, semn că fanii locali erau dornici de fotbal de calitate, superior nivelului din Liga a IV-a.
Formația pregătită de Florin Croitoru a deschis scorul rapid, în minutul 16, prin Savoaia, care a transformat o lovitură de la 11 metri, obținută de camerunezul Gabby Batchabi. Nechita a dublat avantajul în minutul 22, ducând scorul la 2-0, în timp ce Batchabi și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor în minutul 32, ducând scorul la 3-0. Mihalciuc a închis tabela la pauză, cu un gol în minutul 40, iar Gloria Ultra avea un confortabil 4-0.
În repriza a doua, echipa din Dorohoi nu a cedat inițiativa și a continuat să atace. Ciustea și Dascălu au marcat încă două goluri, ridicând scorul la 6-0, în timp ce oaspeții de la Șoimii Gura Humorului au reușit golul de onoare în minutul 79, dintr-o lovitură liberă.
Printre spectatori, pe langa primarul municipiul Dorohoi, Dorin Alexandrescu, s-a aflat și jucătorul celor de la FC Botoșani, Aldair Ferreira, care a fost asaltat de fanii dorohoieni pentru fotografii și autografe. Acesta s-a salutat si cu jucătorii de la FC Botoșani, Adrian Răuțu și Denis Ștefan, dar și cu fundasul nigerian Gabi Governor.
În urma acestei victorii, Gloria Ultra a acumulat 4 puncte și se află pe prima poziție în clasament, la egalitate cu FC Bacău și Ceahlăul Piatra Neamț. Cu un început promițător, Gloria Ultra își propune să continue seria pozitivă și să lupte pentru pozițiile fruntașe din Liga a III-a.
Clasament provizoriu Liga a III-a:
-
Gloria Ultra – 4 puncte
-
Ceahlăul Piatra Neamț – 4 puncte
-
Știința Miroslava – 3 puncte
-
CSM Bucovina Rădăuți – 3 puncte
-
CSM Vaslui – 3 puncte
-
CSM Bacău – 3 puncte
-
ACS USV Iași – 1 punct
-
Șoimii Gura Humorului – 0 puncte
Dorohoiul trăiește din nou emoțiile fotbalului de calitate, iar Gloria Ultra pare pregătită să scrie o nouă pagină de succes în istoria sportului local.
GLORIA ULTRA: PRISĂCĂRIANU – RĂUȚU, PINTILEI, GOVERNOR, SĂVOIA, GUGIANU, CORNICIUC, NECHITA, BATCHABI, MIHALCIUC, CIUȘTEA
REZERVE: SÎRGHI, BIGHIU, GHENICI, ȘINCU, COSOSCHI, ȘTEFAN, LOZNICERIU, MERTICARIU.
0 Comentarii