Gloria Ultra nu a reușit să găsească drumul spre gol în meciul disputat în deplasare, împotriva echipei FC Șoimii Gura Humorului, în etapa a 11-a din Liga 3, scorul final fiind 0-0.
Deși în turul campionatului Gloria Ultra a obținut o victorie categorică împotriva aceluiași adversar, cu scorul de 6-1, de această dată nu a putut să depășească defensiva echipei gazdă, fiind nevoiți să se mulțumească cu un singur punct.
În urma acestui rezultat, Gloria Ultra se clasează pe locul 6 în clasament, acumulând 16 puncte, însă a fost depășită de CSM Bucovina Rădăuți, care a obținut o victorie în această etapă.
Antrenorul Florin Coitoru s-a arătat mulțumit de atitudinea echipei sale și de felul în care au controlat jocul, în ciuda rezultatului.
„Nu sunt supărat, sunt supărat poate că nu am luat cele 3 puncte, ținând cont că am avut 4-5 ocazii clare, dar sunt bucuros pentru că băieții au arătat atitudine bună, au controlat tot timpul jocul. Îmi pare rău, pentru că ne-ar fi dat încredere victoria de astăzi, dar asta e. Suntem pe un drum bun și pentru noi asta contează cel mai mult. Faptul că am căpătat unitate s-a văzut astăzi,” a declarat Coitoru.
Antrenorul a subliniat că echipa a ratat ocazii importante, menționând lipsa de experiență a jucătorilor în momentele decisive:
„Când ai mingea în fața porții, la 4 metri, și nu o bagi în poartă, e vorba despre lipsa experienței, nu de valoare. Sunt bucuros pentru atitudinea jucătorilor și cum au jucat,” a adăugat Coitoru.
-
ACSM Ceahlăul Piatra Neamț 2 vs ACS USV Iași – 2 – 2
-
ACS FC Bacău vs ACS Șomuz Fălticeni – 3 – 0
-
ACS FC Șoimii Gura Humorului vs Gloria Ultra – 0 – 0
-
CSM Bucovina Rădăuți vs CSM Bacău – 2 – 0
-
CS Știința Miroslava vs CSM Vaslui – 1 – 0
FOTO: Gloria Ultra Facebook
0 Comentarii