Francezul de la FC Botoșani, impresionat de cum a schimbat Leo Grozavu echipa: ”Nu ne este frică. Cred că asta este cea mai mare diferență” – VIDEO

25 ianuarie 2025 | Liga 1

Francezul Jaly Mouaddib, unul dintre jucătorii decisivi în partida cu CFR Cluj, a oferit declarații înaintea meciului important cu Petrolul Ploiești, programat luni, 27 ianuarie, începand cu ora 17:00.

Mijlocașul a vorbit deschis despre impactul pozitiv pe care l-a avut noul antrenor Leo Grozavu asupra echipei și a jocului său.

„Este un bun antrenor. Cred că toată lumea a văzut diferența în meciul cu CFR, față de ceea ce am jucat înainte. Jucăm mult mai bine și nu ne este frică să jucăm. Cred că asta este cea mai mare diferență pe care a adus-o Leo Grozavu. Ne-a dat încredere să jucăm, să nu ne gândim că adversarul este mai bun ca noi sau că jucătorii lor sunt mai valoroși. Ne concentrăm pe ceea ce putem face noi, iar asta este o schimbare mare,” a declarat Mouaddib.

Francezul a vorbit despre campionatul României, dar și despre partida cu Petrolul: „Este un campionat bun, cu echipe și jucători valoroși. Asta înseamnă că fiecare meci e dificil. Trebuie să fii mereu concentrat, pentru că poți pierde cu echipe mai mici și câștiga cu cele mai bune. Este un meci dificil disputat in deplasare, împotriva unei echipe care-si doreste sa intre in PlayOff si poate nu suntem favoriti in acest meci, dar eu cred ca putem castiga fiecare meci. Aproape am castigat meciul cu CFR Cluj, pentru ca meritam sa-l castigam. ”

Înaintea duelului de la Ploiești, Mouaddib a declarat că va încerca din nou să fie decisiv.

 „Eu incerc sa dau ce e mai bun, atat. Cand intru pe teren stiu ca am 20 de minute sau 15 minute, nu conteaza, stiu ca trebuie sa ating mingea si sa dau tot ce e mai bun. Acum am dat pasa de gol, am jucat bine si ma bucur pentru asta. Nu știu dacă voi marca sau voi oferi o pasă de gol, dar voi face tot ce pot pentru a ajuta echipa.”

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu rata interviurile topBT: