Omul meciului de la Buzău, Adrian Chică-Roșă, după prima ”dublă” din Superligă: ”Asta a fost un factor important”

4 februarie 2025 | Liga 1

Atacantul celor de la FC Botoșani, Adrian Chică-Roșă, a reușit o dublă pe terenul fostei echipe, Gloria Buzau. Dupa acest meci, fotbalistul botoșăean a primit nota 9.0 din partea celor de la Sofascore.com.

Prima reușită a venit rapid, în minutul 14. Chică-Roșă a marcat cu un șut superb din marginea careului mare, lăsându-l fără replică pe portarul David Lazar. Atacantul botoșănenilor a reușit să își treacă numele pe tabelă și în minutul 72. După o fază construită excelent, acesta a primit o pasă cu călcâiul, iar colegii săi au combinat perfect pentru ca el să finalizeze cu un șut precis, făcând inutilă intervenția lui Lazar. Astfel, FC Botoșani a închis tabela la 2-0.

După meci, Adrian Chică-Roșă a oferit o declarație pentru TOPBT.RO despre victoria echipei sale:

„Am controlat jocul de la început până la final. Am marcat destul de repede și asta ne-a făcut să avem încredere și curaj să ținem de minge și să controlăm jocul. Mă bucur că am marcat și că mi-am ajutat echipa să câștige. E un sentiment plăcut să joc pe terenul din Buzău, unde am jucat trei ani și jumătate. Cred că asta a fost un factor important, pentru că am cunoscut foarte bine terenul.”, a declarat Chică-Roșă.


FC Gloria Buzău – FC Botoșani Rezultate live

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu rata interviurile topBT: