Albert, fiul unor botoșăneni stabiliți în Spania, a debutat în Segunda la doar 16 ani și visează la La Liga – FOTO, VIDEO

29 ianuarie 2025 | Liga 2

Un nou talent românesc își face loc în fotbalul spaniol! Albert Niculăesei, un tânăr de doar 16 ani, a debutat pentru prima echipă a lui Elche CF în victoria cu 2-0 contra lui SD Eibar, meci disputat pe „Estadio Martinez Valero” în Segunda Division.

Născut în Elche din părinți originari din Botoșani, Albert este un jucător de bandă stângă care și-a început drumul în fotbal în vara lui 2013, exact în sezonul în care atât Elche, cât și FC Botoșani promovau în prima ligă a țărilor lor.

Pe finalul meciului cu Eibar, antrenorul Elche i-a oferit șansa debutului, surprinzându-i chiar și pe cei din familia sa.

Mi-a rămas de atunci în minte o coincidență extraordinară, cum s-a apucat de fotbal în aceeași vară în care au promovat în prima ligă Elche și Botoșani, pentru că Albert s-a născut în Elche, iar noi, părinții, suntem din Botoșani. Albert mergea pe stadion la meciuri la Botoșani în vacanțele pe care le petreceam în România, îmi cerea de pe la patru ani să-l duc la fotbal, noi pe undeva ezitam, dar cei de la Elche l-au văzut jucând în curtea școlii, l-au chemat la probe în acea vară și de atunci a rămas la club.

Debutul în campionat a fost o surpriză pentru toți, și pentru noi, familia, și pentru el. Nu ne așteptam, deși Albert se antrena de ceva timp cu prima echipă, a și jucat într-un meci de Cupă, dar decizia clubului și a antrenorului a fost să debuteze în acest meci, mai ales că și scorul era unul favorabil, deși eu consider că încă are o vârstă prea fragedă. Am fost cu toții prezenți pe stadion, am simțit aceleași emoții puternice! O reușită pentru Albert, ambiția, munca și disciplina lui, plus încrederea celor de la club au dus la acest lucru.

Știm că Albert încă nu este fotbalist în adevăratul sens al cuvântului și că trebuie să fie cu picioarele pe pământ, dar chiar râdeam cu el după debutul cu Eibar – a jucat cinci minute pe final, dar a avut un duel, și acela câștigat!, a declarat mama sa pentru Sport.ro.

Chiar dacă a jucat doar cinci minute, tânărul român s-a remarcat printr-un duel câștigat, detaliu care l-a făcut să se amuze alături de familie după meci.

Din curtea școlii la prima echipă a lui Elche

Albert și-a început cariera într-un mod inedit: antrenorii lui Elche l-au descoperit jucând fotbal în curtea școlii și l-au chemat la probe. De atunci, a rămas la club și a crescut în academia echipei.

Alegerea numelui de pe tricou a fost un alt detaliu interesant: „Când cei de la club l-au întrebat ce să-i pună pe tricou, a ales Albert, pentru că numele de familie Niculăesei e dificil de pronunțat pentru spanioli”, a povestit mama sa.

Un viitor promițător

Albert nu este doar un talent la nivel de club, ci și un om de bază la Selecció Valenciana și la naționala U17 a României. De asemenea, fotbalul este o tradiție în familia sa – tatăl a fost jucător în tinerețe, iar fratele mai mic, Denis (10 ani), este portar la academia lui Elche.

Pentru Albert, debutul în Segunda Division este doar începutul. Cu ambiție, muncă și sprijinul familiei, tânărul botoșănean visează la promovarea în La Liga și la o carieră de succes în fotbalul mare.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu rata interviurile topBT: