Starea gazonului de pe Stadionul Municipal din Botoșani se deteriorează alarmant de pe o zi pe alta, iar soluțiile temporare par să nu mai facă față.
La meciul de sâmbătă dintre FC Botoșani și UTA Arad, organizatorii au fost nevoiți să recurgă la o măsură de urgență, presărând nisip în zonele în care gazonul lipsea aproape complet.
Din păcate, luni dimineața, situația era și mai gravă decât la momentul meciului, ceea ce a determinat conducerea clubului să trimită o solicitare oficială către Primăria Municipiului Botoșani, care administrează stadionul, cerând o intervenție rapidă.
Costuri mari, gazon prost
FC Botoșani plătește anual în jur de 100.000 de euro către bugetul local pentru închirierea stadionului și a celor două terenuri de antrenament, în timp ce Primăria Botoșani a alocat, anul trecut, puțin peste 113.000 de euro singurului club de prima liga din judet. In acest an inca nu au fost alocati banii aprobati in sedinta de Consiliu Local.
Ciorile, problema majoră a Stadionului Municipal
Specialiștii în îngrijirea gazonului identifică ciorile ca fiind principala cauză a degradării rapide a terenului. Larvele de gândaci aflate printre firele de iarbă atrag ciorile și corbii, care provoacă pagube serioase, lăsând zone întinse fără iarbă. Această problemă a fost deja observată pe Stadionul Municipal, iar soluțiile aplicate de administratori, cum ar fi montarea baloanelor și plasarea de vulturi din plastic, nu au reușit să țină la distanță păsările.
FC Botoșani a făcut apel la autoritățile locale pentru o intervenție urgentă, în timp ce problema ciorilor rămâne una dificil de rezolvat. Rămâne de văzut cum vor răspunde autoritățile și ce măsuri vor fi luate pentru a remedia această situație critică, pentru că FC Botoșani are parte de cel mai prost gazon din Superliga Romaniei.

foto: igj.ro
0 Comentarii