Echipa de Liga a III-a, Gloria Ultra, a disputat un meci amical împotriva prim-divizionarei Poli Iași, miercuri, 22 ianuarie, pe Terenul II din cadrul stadionului „Emil Alexandrescu”.
Partida a fost echilibrată, cu Poli Iași dominând posesia, însă Gloria Ultra s-a apărat bine, blocând majoritatea atacurilor ieșenilor.
Scorul final, 1-0 pentru Poli Iași, a fost stabilit încă din prima repriză, printr-un gol spectaculos marcat de Ștefan Ștefanovici în minutul 42, care a trimis mingea în vinclu de la aproximativ 20 de metri.
La Poli Iași a evoluat si fostul jucator al FC Botoșani, Sekou Camara, ajuns în această iarnă sub comanda lui Emil Săndoi.
”A fost un joc util. Am intalnit o echipa bine organizata, chiar as vrea sa-l felicit pe Croitoru. O echipa organizata, o echipa care vrea sa joace fotbal. Noi am incercat sa folosit jucatorii pe care i-am folosit mai putin sau unii pe care vrem sa-i transferam. Un meci de pregatire bun pentru noi si cred ca si pentru adversarul nostru de astazi.”, a declarat Emil Sandoi la finalul partidei.
Echipele aliniate:
Poli Iași (antrenor: Emil Săndoi): Ionuț Ailenei – Mihai Adăscăliței, Mohammad Umar, Florin Ilie, David Atanaskoski, Mihai Bordeianu (c), Ștefan Ștefanovici, Brian Oddei, Cătălin Creț, Joao Paulino, Sekou Camara.
Rezerve: Toma Niga, Matei Tănasă, Doru Popadiuc, Mursal Banse, Denis Ciobanu, Vlad Ilie, Darius Dobrean.
Gloria Ultra (antrenor: Florin Croitoru): Cristian Sârghi – Răzvan Bighiu, Andrei Pintilei, Ciprian Șincu, Mihai Asofiei, Daniel Corniciuc, Ștefan Mihalciuc, Eduard Săvoaia (c), Alexandru Ciustea, Sebastian Nichita, Stephane Ferhaoui.
Rezerve: Fabian Priseceareanu, Gabriel Luca, Mugurel Florescu, Gabriel Gugianu, Sebastian Chelariu, Adrian Răuțu, Florin Caragea, Denis Ștefan, Iulian Dascălu, Alexandru Anton.
0 Comentarii