ULTIMĂ ORĂ: Vezi care este situatia celor 46 de botoșăneni ce se află în Israel!

10 octombrie 2023 | Local

Un grup de 46 de pelerini din Botoşani, însoţiţi de preotul Cristian Buhaciuc, au rămas în Israel după atacul demarat de gruparea Hamas. Botoşănenii se aflau la Ierusalim pentru un pelerinaj în locurile sfinte.

TOP BOTOSANI a tinut legatura cu una dintre botoșănencele aflate in respetivul grup. Bianca ne-a anuntat in aceasta dimineata ca se afla alaturi de ceilalti botosaneni in fata Bisericii Mormantului Sfant, asteptand sa fie evacuati de Ambasada Romaniei in Israel.

Intre timp, am primit vesti bune din Israel. Cei 46 de pelerini au ajuns la Aeroportul ”BEN GURION” din Tel Aviv si asteapta sa urce in avionul care sa-i aduca acasa.

”Suntem in aeroport de la ora 17:00. Ar trebuie sa decolam in jurul orei 02:00 si sa aterizam la Bucuresti”, ne-a declarat Bianca.

Răspunsul Israelului la atacurile lansate de gruparea militantă islamistă Hamas „va schimba Orientul Mijlociu”, a declarat luni premierul israelian Benjamin Netanyahu, potrivit Reuters și Agerpres.

„Cu ce se va confrunta Hamas va fi dur şi teribil (…), vom schimba Orientul Mijlociu”, le-a spus Netanyahu unor importanţi oficiali locali din sudul Israelului, unde combatanţii Hamas au lansat un atac surpriză sâmbătă dimineaţa.

Armata israeliană a ordonat luni un „asediu total” asupra Fâşiei Gaza controlată de Hamas, în cea de-a treia zi a ofensivei masive declanşate de mişcarea islamistă, comparată de Israel cu atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 din SUA.

Israelul a lansat de asemenea atacuri aeriene în Fâşia Gaza ca răspuns la ofensiva Hamas.

„Suntem deja în plină campanie, însă acesta este doar începutul”, a mai spus Netanyahu în timpul întâlnirii cu oficialii israelieni, adăugând că „îi vom învinge cu forţa, o forţă enormă”.

Peste 800 de israelieni au fost ucişi şi 2.150 au fost răniţi în 48 de ore, potrivit armatei israeliene. În rândurile palestinienilor, peste 560 de persoane au fost ucise şi 2.900 rănite, potrivit autorităţilor locale.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu rata interviurile topBT: