Fotbalistul cu 56 de meciuri de la FC Botoșani care nu a fost luat în cantonamentul din Austria: ”Am fost șocat, dar respect decizia clubului. Le multumesc fanilor pentru susținere”

22 iunie 2024 | Liga 1

FC Botoșani continuă rezilierea contractelor, ajungând în acest moment la 7 jucători care au plecat din club și doar 2 jucători sosiți.

Ultimul pe lista celor care s-au despărțit de echipa locală este mijlocașul Sekou Camara, cel care a jucat în 56 de partide pentru botoșăneni, reușind să marcheze 6 goluri.

Camara a evoluat în primele 7 etape din sezonul trecut, după care a suferit o ruptură de ligamente, la fel ca Sebastian Mailat, fiind supus unor intervenții chirurgicale. Acesta a ratat restul sezonului, evoluând doar câteva minute într-un meci amical.

”Pedepsit” că nu a jucat cu CS Mioveni

Fotbalistul susține că înaintea partidei tur cu CS Mioveni, antrenorul Bogdan Andone i-ar fi cerut să joace titular primele 45 de minute, însă acesta i-a explicat că nu este pregătit pentru un meci important, nu a jucat timp de 9 luni și este foarte greu. Astfel, fotbalistul a fost rezervă în acel joc.

„La meciul retur din nou a vrut să joc în primele 45 de minute, însă i-am explicat aceleași lucruri, dar i-am spus că, dacă într-adevăr are nevoie de mine, voi juca. Mi-am cerut permisiunea să merg în Albania pentru a rezolva niște probleme cu documentele, pentru că, dacă tot sunt rezervă, de ce să pierd documentele? Mi-a dat OK-ul, însă mi-a spus că dacă lipsesc la două antrenamente, nu voi putea juca. Era imposibil să mă duc să iau avionul, să zbor spre Albania și să nu lipsesc la două antrenamente, astfel că mi-a spus că e ok, să-mi rezolv problemele cu documentele”, a precizat Sekou Camara pentru TOPBT.RO.

Și-ar fi dorit să mai joace un sezon pentru FC Botoșani

Odată cu reunirea echipei, FC Botoșani a efectuat câteva antrenamente, iar ulterior tehnicianul Bogdan Andone a întocmit lista cu jucătorii care vor face parte din lotul pentru Austria, iar Camara nu se număra printre aceștia.

„Pentru mine a fost o surpriză, pentru că ne-am întors din vacanță, ne-am antrenat și totul era ok, doar că atunci când a anunțat lista cu jucătorii care merg în cantonamentul din Austria, eu nu eram pe listă. Am discutat cu antrenorul și mi-a spus că nu sunt pe listă pentru că nu am venit să joc la ultimul meci. Am fost șocat pentru că mi-a dat permisiunea să merg în Albania, dar respect decizia antrenorului și decizia clubului. Mi-ar fi plăcut să mai joc un sezon, pentru a da totul pentru club, dar aventura mea la Botoșani s-a încheiat.a spus fotbalistul de 26 de ani.

”Mulțumesc tuturor fanilor FC Botoșani”

Camara a ținut sa le mulțumească suporterilor botoșăneni care l-au susținut și l-au încurajat atunci cand a fost accidentat.

”Vreau să le mulțumesc tuturor fanilor FC Botoșani pentru că m-au susținut. Asta este situația, asta este decizia clubului și nu pot face altceva decât să o respect. Sunt bucuros că am făcut parte din acest club, pentru că am trăit momente frumoase aici”, a mai spus Sekou Camara pentru TOPBT.RO.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu rata interviurile topBT: